Ziua lunga si noaptea fara de ceas

Ma trezesc cu mici gemete de somnabul la primele ore ale diminetii de Duminica.E-o atmosfera senina si in acelasi timp parca simt vantul de afara sufland ,doar tragand draperiile .Ma uit catre cer in speranta intalnirii cu soarele datator de bunastare.Lipseste azi...doar lumina binefacatoare este pretutindeni.Trec cu grija peste pragul diminetii si pasesc in amiaza cu un zambet pe buze.Lucrul este in toi (aici pe meleaguri indepartate lucrul survine cu hohote si suspine...deopotriva),privesc prin geamul reflexiv la jocul norilor pe intinsul cer si parca as zburda si eu afara odata cu umbrele lor pe pamant.Ziua trece foarte greu,incet,apasat,fiecare tic-tac al ceas-ului de perete parand broboane de eternitate....ma innec in timp si timpul parca se dilata in masura sa.Usor usor norii devin intunecati..dispar in bezna unei nopti atat de scurte la aceste latitudini.Coboara in privirea mea acum doar lumina rosiatica a cerului ,reflexie a orasului ne-adormit.Incerc cu ochii mintii sa cuprind putin intregul cer...cu toate reflexiile lui, a oraselor mici...ca un galben palid si tremurand,a oraselor mari...un rosu-portocaliu...licarind necontenit in priviri,a megalopolisului european...un cer cu petece rosiatice,portocalii sau galbene....culori pe care numai ochiul meu visator le poate observa pe-o intindere asa larga.Adorm. Ma trezesc visand la o parte din tot ce a fost si la restul din ce va sa fie.Incerc sa adorm din nou dar lumina unei noi zile se joaca printre genele mele ca doi copii pe-o plaja pustie si plina de scoici.Somnul piere si odata cu el si ultima clipa de liniste.E o noua zi !